Niciuna mai puțin.
Este numele protestului organizat de societatea civilă pentru prevenirea violenței domestice
Mâine de la 18.00 organizațiile feministe și pentru drepturile femeilor organizează un protest pentru a atrage atenția asupra cazurilor grave de violență domestică înregistrate în Romania în ultima perioadă, dar nu numai.
Îmi vine tot mai greu să comentez știrile despre femei ucise de parteneri sau foști parteneri. Așa că o să las niște date.
Sursa imaginii: jmenj, Royal Palace, Phnom Penh, fotografie publicată pe Flickr, https://www.flickr.com/photos/jmenj/1010100101.
Estimărilor globale publicate de UN Women în 2024, arată că aproximativ 51.100 de femei au fost ucise în 2023 de partenerii lor sau de membrii familiei. Peste jumătate, 60% din toate femeile omorâte la nivel global, și cu 3000 mai multe decât în 2022 (UN Women, 2024)
Dacă ne uităm la rata femicidului adică numărul de femei ucise raportat la 100.000 de femei diferențele între țări pot explica ce soluții avem la dispoziție.
România intră în grupul de țări care, cel puțin pe hârtie, au instituții solide, dar care nu tratează încă femicidul ca fenomen distinct sau nu oferă suficiente resurse pentru prevenție. România e aici. Cu o rată estimată la 0,8 femei ucise la 100.000 (conform datelor centralizate de World Population Review), stăm mai prost decât Spania, Portugalia, Italia sau Slovenia. Suntem la egalitate cu Germania și puțin peste Franța două țări care, deși au infrastructură, au fost criticate constant de organizațiile feministe pentru lipsa unui răspuns coerent. În Franța, în 2019, 60% dintre femeile ucise de parteneri ceruseră deja ajutor autorităților. (Le Monde, 2019) Pe primele locuri sunt din statele care au reușit, în mod susținut, să reducă rata femicidului sub 0,5 la 100.000. Nu pentru că ar fi mai „civilizate”, ci pentru că au înțeles că prevenția nu înseamnă doar camere de gardă și ordine de protecție.
Portugalia și Spania sunt două exemple relevante.
Spania a adoptat în 2004 o lege-cadru care tratează violența împotriva femeilor ca o problemă sistemică. A înființat o delegație guvernamentală pentru violență de gen, a creat un sistem de monitorizare (VioGén) care leagă poliția, procuratura și serviciile sociale, și a investit în educație și campanii de conștientizare. Femicidul e definit, monitorizat și raportat anual. Există linii de urgență 24/7, aplicații mobile de siguranță și refugii în toate regiunile. (Ministerio de Igualdad, 2023) În Portugalia, fiecare caz de femicid este analizat retrospectiv de o echipă interdisciplinară care încearcă să înțeleagă ce a mers prost și ce putea fi făcut diferit. Statul a dezvoltat instrumente de evaluare a riscului, a introdus educația pentru egalitate de gen în școli și a finanțat centre de sprijin pentru victime în toate regiunile, inclusiv în zonele rurale. (Council of Europe, GREVIO Portugal Report, 2021) Diferența dintre aceste exemple și România nu e doar de buget. E de viziune. De asumare. De răspuns colectiv. În România, datele sunt fragmentare, adăposturile sunt prea puține, ordinele de protecție sunt deseori tratate formal, iar campaniile publice abia există. În 2023, peste 100.000 de intervenții ale Poliției Române au fost legate de violență domestică, dar doar o mică parte s-au soldat cu ordine de protecție provizorii. (European Data Journalism Network, 2023) Femicidul nu e o anomalie. E rezultatul previzibil al unui sistem care lasă femeile să fie terorizate în propriile case și care oferă foarte puține căi reale de ieșire. Și exact asta putem schimba nu cu o singură lege, nu cu o singură campanie, ci cu politici coerente, infrastructură, educație și o decizie politică clară: că viața femeilor contează.
De ce ne uităm la Spania și Portugalia?
Nu pentru că ar fi „mai bune by nature”. Nu pentru că violența împotriva femeilor ar fi dispărut. Ci pentru că au trecut prin valuri lungi de femicid normalizat și au decis, colectiv, că nu se mai poate.
În Spania, începutul anilor 2000 a însemnat zeci de femei ucise anual de parteneri sau foști parteneri, într-un climat public care trata aceste crime drept „drame pasionale”. În 2003, 91 de femei au fost ucise. Furia socială a dus la o reformă istorică: Legea Organică 1/2004, una dintre cele mai avansate din lume, care abordează violența de gen ca pe o problemă sistemică, nu accidentală. A urmat înființarea unei delegații guvernamentale pentru violență de gen, a unui sistem național de monitorizare a agresorilor (VioGén), campanii publice de anvergură și infrastructură reală pentru sprijinul victimelor. Până în 2023, numărul omorurilor a scăzut semnificativ, iar rata a coborât sub 0,4 la 100.000 de femei.
Portugalia a făcut un drum asemănător. În anii 2000, crimele domestice erau frecvente, iar termenul „femicid” nici nu exista în limbajul juridic. Dar statul a ales să învețe. A creat mecanisme prin care fiecare caz este analizat retrospectiv, nu doar statistic, ci pentru a înțelege ce a eșuat: ce polițist nu a reacționat, ce ordine de protecție au fost emise prea târziu, ce serviciu de asistență socială a ignorat semnalele. A introdus cursuri despre egalitate de gen în școli, a format profesioniști din sănătate, poliție și justiție, a finanțat adăposturi. În 2022, Portugalia avea o rată estimată de 0,6/100.000, în scădere față de deceniul anterior.
Toate acestea au fost obtinute prin implicarea politică, a ONG-urilor, a sindicatelor, a cetățenilor.
Not all man?
Una dintre întrebările care apar atunci când vorbim despre prevenție este: ce facem cu bărbații care comit abuz? Există soluții reale și pentru ei? Răspunsul este oarecum, iar țările care au înțeles că femicidul nu poate fi combătut doar cu ordine de protecție au inclus în politicile publice și intervenții pentru agresori. Atât în Spania, cât și în Portugalia, statul a investit în programe specializate pentru bărbați violenți, unde aceștia învață să recunoască abuzul, să-și asume responsabilitatea și să iasă din dinamica controlului coercitiv.
În Spania, astfel de programe există atât în comunitate, cât și în închisori, și fac parte dintr-o strategie națională de reducere a recidivei. Portugalia a introdus consilierea psihologică obligatorie pentru agresorii trimiși în judecată, în paralel cu sprijinul oferit victimelor. Ce este important în aceste modele e că lucrul cu agresorii nu vine în locul justiției, ci împreună cu ea. Nu este o scuză, ci o condiție minimă pentru reabilitare. În aceste programe nu se cere „iertarea victimei”, ci schimbarea reală a agresorului, într-un cadru supervizat, cu reguli clare și evaluare constantă a riscului. În România, astfel de intervenții lipsesc aproape complet. Există câteva inițiative pilot la nivel local, dar fără finanțare stabilă, formare specializată sau coordonare cu sistemul de justiție. De cele mai multe ori, singura soluție oferită agresorului este amenda, o formă de sancțiune care nu educă, nu transformă și, adesea, escaladează conflictul. Lipsa unor programe reale pentru bărbații violenți e o verigă slabă în lanțul protecției.
Las mai jos manifestul organizațiilor feministe #stopvif:
“Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin. Luptăm până când toate femeile și fetele sunt în siguranță.
31 mai 2025. Un bărbat împușcă mortal o femeie însărcinată aflată de mână cu fiica ei de trei ani. Bărbatul era agresorul ei din copilărie, o abuza încă de când avea 14 ani. După ani de abuz sexual, fizic și psihic, mai multe ordine de protecție și plângeri la poliție pentru amenințare, agresorul a omorât-o în plină stradă, în fața mai multor copii.
Este al 25-lea caz de femicid din ultimele cinci luni. În fiecare an în România zeci de femei sunt omorâte doar pentru că sunt femei. Violența împotriva femeilor e insuficient sancționată, tolerată de cei care ar trebui să ne protejeze și transformată apoi în context de blamare a victimei.
Le credem pe femeile care sunt victime ale violenței. Ne-am săturat să trăim în cultura ‘’toleranței‘‘ asupra violenței atunci când este îndreptată împotriva femeilor care vin din medii sărace, rome sau au experiențe care nu le fac ‘’demne’’ în ochii opiniei publice de a fi protejate. Acest dublu standard arată că noi femeile trebuie să fim respectabile și victimele perfecte pentru a fi crezute.
Le credem pe femeile care vorbesc despre situațiile din violență prin care trec. Avem nevoie de solidaritate, nu de vină. Blamarea victimei este parte din cultura violenței. O hrănește. O normalizează. O face invizibilă. O face și mai greu de prevenit.
Pentru a elimina violența de gen, este esențial să conștientizăm că aceasta nu este un fenomen izolat, ci rezultatul unei culturi patriarhale adânc înrădăcinate, care îi învață pe bărbați că au dreptul să dețină controlul asupra femeilor, să creadă că dominarea într-o relație este firească, că autonomia și consimțământul femeilor pot fi ignorate, iar un refuz nu este acceptabil. Pentru siguranța femeilor, și bărbații trebuie educați și sensibilizați!
Niciuna nu e liberă până nu suntem toate în siguranță. Cerem autorităților statului să le protejeze pe toate femeile și fetele în fața violenței. Femicidul nu este recunoscut de statul român ca infracțiune separată, care să sancționeze crima motivată de ură, împotriva femeilor.
Cerem criminalizarea femicidului ca infracțiune distinctă, și recunoașterea caracterului de ură bazată pe gen.
Cerem ca legile să fie aplicate, indiferent de forma pe care o ia violența.
Cerem ca evaluarea riscului să devină obligatorie în toate cazurile de violență domestică, atât la nivelul parchetelor, cât și al instanțelor.
Cerem finanțarea reală și adecvată a serviciilor pentru victime și agresori.
Cerem formarea continuă și obligatorie a polițiștilor, procurorilor, judecătorilor, profesioniștilor din sănătate și a asistenților sociali în domeniul violenței de gen.
Cerem date centralizate și transparente despre femicide și toate formele de violență de gen.
Cerem asigurarea investigării și soluționării cauzelor privind violența de gen într-un termen rezonabil.
Cerem ca supraviețuitoarele violenței de gen să poată să înregistreze plângere penală împotriva agresorilor fără limită de timp.
Cerem mecanisme reale de prevenție, prin educație și sensibilizare: noțiunile privind consimțământul, relațiile sănătoase și egalitatea de gen trebuie predate în școli.
Cerem consultarea și includerea sistematică a organizațiilor feministe și a experților independenți în toate politicile legate de violența de gen.
Fiecare femeie ucisă este dovada unui sistem care a eșuat. Iar acest eșec este criminal.”