Comisia, austeritatea și periferia: România în jocul disciplinării fiscale europene
Comisia Europeană este adesea prezentată drept garantul stabilității și al echilibrului bugetar în Uniunea Europeană. În realitate, ea funcționează ca gardian al unei ordini economice neoliberale, în care criteriile contabile deficit sub 3%, datorie sub 60% sunt impuse uniform asupra unor realități sociale, istorice și economice profund inegale.
Comisia Europeana este organul executiv al Uniunii Europene, compus din 27 de comisari (miniștrii de finanțe din fiecare stat membru), fiecare responsabil de un portofoliu specific. În chestiuni economice și fiscale, rolul-cheie îl are Directoratul General pentru Afaceri Economice si Financiare (DG ECFIN), care colaborează cu Consiliul ECOFIN (format din miniștrii de finanțe ai statelor membre și președinta Comisiei.
Deciziile privind încadrarea în procedura de deficit excesiv (EDP) și recomandările pentru ajustare bugetară sunt luate pe baza regulilor din Pactul de Stabilitate și sunt votate de Consiliu, în urma propunerii Comisiei. Germania, prin influenta sa politica și economica, are un rol central în impunerea unei viziuni ordoliberale asupra întregii Uniuni. Una dintre cele mai importante voci este Christian Lindner, care mai mult decât un politician german, este simbolul unei Europe organizate în jurul profitului, nu al echității. Pentru Romania, aceasta înseamnă subdezvoltare programata, austeritate impusă și lipsa suveranității fiscale. Poate ar fi momentul să gândim reguli egale și reparații istorice și autonomie reală.
România, ca stat membru al Uniunii din 2007, se află astăzi într-o poziție vulnerabilă, cu un deficit bugetar care a depășit pragul de 6%, este presat să adopte măsuri de „consolidare fiscală” sub supravegherea Comisiei. Acest proces cunoscut sub numele de procedură de deficit excesiv (EDP) implică un calendar strict, reforme rapide și, de cele mai multe ori, măsuri de austeritate care afectează direct populația: înghețări salariale, tăieri de cheltuieli publice, creșteri de taxe regresive.
În acest regim de disciplinare fiscală, România nu este un partener egal, ci o periferie economică constrânsă să joace după reguli scrise în Vest fără a avea nici influență politică reală. În loc de solidaritate, se perpetuează un sistem în care costurile crizelor sunt suportate de cei mai vulnerabili, în timp ce capitalul transnațional rămâne protejat.
Christian Lindner, ministrul german de finanțe și lider al FDP, este una dintre cele mai influente voci în arhitectura actuala a Uniunii Europene. Deși aparent un tehnocrat preocupat de buget și echilibru fiscal, Lindner este, în realitate, exponentul unei ideologii care menține Europa de Est într-o poziție de subordonare economică. Sub masca "disciplinei fiscale" și a "regulilor europene", se ascunde o logica profund inechitabilă care favorizează centrele capitaliste dezvoltate si penalizează periferia.
Lindner este liderul așa-numiților "frugali", lideri politici din țările din Nordul și Vestul Europei care cer ca toate statele UE să respecte plafonul de deficit (3% din PIB) și datoria publica sub 60%, indiferent de contextul social sau istoric. Pentru Romania, asta înseamnă că nu poate investi în sănătate, educație sau infrastructură decât dacă reduce alte cheltuieli, adesea sociale, sau mărește taxele.
Dar în timp ce Germania a injectat sute de miliarde in economie în pandemie și în criza energetica, Lindner refuză relaxarea regulilor pentru Est și Sud. Astfel, Germania își permite stimulente fiscale masive, iar Romania trebuie să taie din pensii sau salarii.
În plus, s-a opus politicilor de decarbonizare, a protejat interesele industriei auto germane si a blocat temporar interzicerea motoarelor termice. Asta afectează Estul, care trebuie să "recupereze ecologic" fără sprijin consistent. E o ecologie comandată de centru, dar plătită de periferie.
Lindner a blocat reformele Pactului de Stabilitate si a cerut "sancțiuni automate" pentru țări ca România, Grecia sau Italia. În lipsa posibilității de a creste investițiile prin deficit, statele estice raman dependente de capital strain, remiteri si fonduri europene condiționate. Tot în spiritul solidarității, Christian Lindner își sărbătorea frugalitatea cu o nuntă modestă de peste 700.000 de euro pe insula Sylt, una dintre cele mai exclusiviste destinații din Germania. Invitații au fost transportați cu avioane private și cazați în hoteluri de lux, iar printre participanți s-au numărat cancelarul Olaf Scholz, moguli din presă și CEO-ul Porsche, companie față de care Lindner avea deja o relație controversată.
Presă germană a dezvăluit ulterior că Lindner ar fi întreținut un dialog direct și netransparent cu Oliver Blume, șeful Porsche, în timpul negocierilor privind reglementările ecologice în UE. Mesajele private, solicitate de presă și instanțe, au alimentat acuzațiile de conflict de interese și influență corporatistă.
Germania a fost printre țările care au beneficiat enorm de pe urma muncii muncitorilor români sezonieri. În perioada pandemiei, spațiul aerian european s-a redeschis special pentru ca muncitorii români să ajungă să salveze fermele de sparanghel din Germania, în timp ce restul populației era închisă în case, protejată de virus. Viețile acestor oameni nu au contat în fața profitului. Patronatele germane au pus presiune pe guvernul german, iar autoritățile române nu au avut nimic de comentat.
Condițiile în care s-a desfășurat această migrație sezonieră au ignorat chiar și cele mai elementare norme de protecție; în plus, muncitorii români din agricultură sunt plătiți cu minimul din industrie și nu beneficiază de asigurare medicală în Germania. În urma acestor practici, un muncitor român a murit într-una dintre ferme, iar mulți alții au fost infectați în focarele din abatoarele germane.
În acest context, munca sezonieră devine nu doar precară, ci și extrem de costisitoare pentru corpurile acestor oameni. Fără acces la servicii medicale în Germania, statul român ajunge să suporte costurile de sănătate și reconversie. Câteva aproximări:
Cost mediu de formare: 25.000 EUR/persoana
Migrație anuală estimată: 200.000 persoane
Pierdere anuala din formare de 5 miliarde EUR
Impozite pierdute: 3 miliarde EUR
Remitente (neproductive fiscal): 9 miliarde EUR => Total pierderi anuale: 17 miliarde EUR
Acești bani ar putea reduce deficitul bugetar cu 3% sau datoria publica cu 3 puncte procentuale/an. Compensarea acestor pierderi este esențială pentru o dezvoltare echitabilă. Poate ar fi cazul să ne gândim la mecanisme mai corecte de migrație a muncii.
Bineînțeles că România a luat fix măsurile privesc clasa muncitoare și cea de mijlocie.
Conform pachetului de măsuri propus până acum, printr-o serie de calcule aproximative, putem observa cu ușurință cine suportă cu adevărat povara „consolidării fiscale”. Muncitorii din construcții, care până acum beneficiau de scutiri de taxe, pierd între 20 și 25% din venitul lunar odată cu eliminarea facilităților și creșterea TVA-ului. În termeni concreți, pentru un salariu net de 4.000 lei, pierderea ajunge la 1.000 lei pe lună, ceea ce înseamnă peste 12.000 lei anual.
Profesorii cu un salariu net de aproximativ 4.500 lei, sunt afectați prin mai multe canale: eliminarea sporurilor (coordonare, rural, suprasolicitare), creșterea TVA-ului și impunerea muncii suplimentare neplătite. Rezultatul este o pierdere lunară de 700–800 lei, adică aproape 18% din venit. Într-un context în care salariile din educație sunt deja sub media europeană, măsurile propuse echivalează cu un regres social masiv.
Pensionarii cu pensii de peste 3.000 lei, până acum scutiți de CASS, vor pierde lunar între 50 și 600 lei, adică 4–10% din venit, din cauza introducerii contribuției de sănătate și a creșterii prețurilor. Lipsa unei indexări reale în raport cu inflația agravează și mai mult situația.
În schimb, antreprenorii care încasează dividende vor plăti un impozit mai mare, de la 8% la 10%, sau 16% pentru sumele mai mari, dar în termeni proporționali pierd doar 6–7% din venituri. Un antreprenor care încasează 200.000 lei din dividende va „pierde” aproximativ 12.000 lei, o sumă semnificativ mai mică procentual și fără impact real asupra stilului de viață. În plus, această categorie nu este afectată de înghețarea salariilor, TVA, accize sau contribuții sociale.
Fără să menționăm pierderea asigurării pentru toate persoanele care nu muncesc efectiv: persoane in concediu de creștere copil, co-asigurați sau persoane care supraviețuiesc din venituri sociale.
Austeritatea afectează în mod disproporționat clasele sărace și medii, în timp ce capitalul este protejat.
PS: Datele sunt bazate pe aproximări - pentru că nu există informații clare oficiale legate de migrație și impactul financiar extensiv al acesteia. Orice sugestie de îmbunătățire este binevenită.
Dacă îți plac subiectele mele mă găsiți vineri live pe YouTube
în jur de 7.
Foarte bun ❤️