Am votat. Și acum?
Evident că mă bucur de rezultat. Oricine s-ar fi opus fascismului ar trebui să răsufle ușurat. Dar hai să nu ne păcălim: we are not out of the woods.
Mă rog, într-o ordine random gândurile pe care le-am avut în timpul acestei campanii dar le-am ținut pentru mine că nu părea că e loc pentru ele.
Gaza: durerea lumii, în direct
Genocidul din Gaza a atins un nivel de cruzime pe care generația noastră îl trăiește pentru prima oară în timp real. Nu a fost nici Yemen, nici Siria o enclavă complet închisă, înfometată, lipsită de apă, de medicamente, de adăpost. Bombardată zilnic de o armată dintre cele mai bine echipate din lume. Statul fascist Israel.
Și, în tot acest timp, consilieri ai președintelui României merg în Israel, pentru a asigura continuitatea relațiilor. Relații care includ cooperare militară și tehnologică. Israel este principalul partener militar al României – avem patru fabrici și un centru de dezvoltare pe teritoriul nostru.
Într-un context în care Israelul a impus un blocaj total asupra Gazei din martie 2024 – cel mai lung din istoria recentă – și continuă bombardamentele asupra unei populații înfometate, Hamas a refuzat orice acord de încetare temporară a focului care nu prevede retragerea totală a armatei israeliene. Într-un interviu exclusiv acordat publicației Drop Site News, Osama Hamdan, oficial de rang înalt din Hamas, a declarat:
„Ce ne oferă Israelul? Un armistițiu de câteva zile, ca apoi să se întoarcă să ne omoare din nou. Cum să accepți mâncare timp de două săptămâni, dacă după aceea vine din nou moartea? Asta înseamnă să legitimezi genocidul.”
„Vor ca palestinienii să fie dezarmați. Dar ce înseamnă asta, să ceri dezarmarea unei populații ocupate, în timp ce armata ocupantului continuă să ucidă? Nu poți să predai armele când ești încă omorât, torturat, întemnițat.”
Hamdan susține că orice soluție reală trebuie să pornească de la retragerea Israelului din teritoriile ocupate și recunoașterea suveranității palestiniene. Într-un al doilea articol, Drop Site News explorează în detaliu implicațiile regionale ale unui eventual acord impus de SUA și statele din Golf, subliniind modul în care armistițiile „umanitare” sunt folosite ca fundal pentru summituri diplomatice și capital geopolitic.
În tot acest timp, România tace. Europa tace. Și dacă genocidul trece nepedepsit, se va repeta. Nu doar în Gaza, ci oriunde echilibrul de putere permite un astfel de masacru
Sudan: capitalismul în fază terminală
Sudanul e radiografia unei lumi în care războiul e doar altă linie de producție. Ambele părți ale conflictului sunt înarmate de aceiași furnizori. Nu există voință internațională de a opri conflictul, pentru că nu e profitabil.
În Sudan vedem ce înseamnă capitalismul final: războaie fără cauză, fără final, dar cu marje bune. Mai multe aici.
România și sănătatea publică: eficiență fără viziune
În campania asta s-a vorbit, vag, despre sănătate. Câștigătorul, Nicușor Dan, a spus că „lipsește viziunea” și că va aduce experți să-l ajute să o construiască.
Nu un cuvânt despre distrugerea sistemului medical prin privatizare, subcontractare și logica „eficienței”. Nimic despre cum new public governance a creat un sistem precar, nemilos, în care sănătatea e business, nu drept. Se va repeta aceeași rețetă tehnocrată care a eșuat deja.
SUA: fascism cu catering
Ce se întâmplă în SUA e o farsă distopică. Au fost arestați protestatari pașnici, de la studenții de la Columbia până la voci publice ca Hasan Piker sau Ben de la Ben & Jerry’s.
Trump s-a plimbat prin Qatar și Arabia Saudită, a luat un jet privat cadou și a pozat alături de cei responsabili pentru 9/11. Ceremonia a inclus și un McDonald’s van. A scăzut prețul la medicamente pentru că un prieten de-ai lui i-au zis că sunt mai ieftine the fat pill ieftine în Londra.
A închis granițele pentru toți refugiații, cu excepția unei minorități extremiste din Africa de Sud pe care o prezintă ca victimă a „epurărilor etnice” – deși „întâmplător” sunt albi.
Dacă am scrie un scenariu nu am reuși să ne imaginăm lucruri mai absurde decât astea.
Oboseală, furie și ce facem cu ele
Sentimentele de deznădejde au fost maxime în această perioadă. Le știu. Le-am simțit. Dar nu putem rămâne acolo. Trebuie să lucrăm prin ele. Și când spun „să lucrăm”, nu mă refer la productivitate, ci la supraviețuire colectivă. La rezistență. La organizare.
Încerc să dezvolt mai multe lucruri. Scriu asta și ca formă de responsabilizare personală: pregătesc două podcasturi și poate și un stream. Nu promit că vor ieși. Poate nu o să am energie. Poate nu o să iasă nimic. Dar încerc.
Partea (încă) bună e că profesional lucrurile merg cât de cât. Chiar dacă la SNSPA nu s-a schimbat nimic. Dar despre ei, altă dată.